Israel, calitate, pe dracu’!!!!
Zilele trecute am cumparat un computer de la o cunoscuta firma (nu-i spui numele). Pentru ca m-am crezut dasteapta, am cumparat kit-ul lor cel mai bun, dar pe bucatele. Adica: una bucata hard disk (sata), una bucata dvd write (tot sata), un bucata motherboard (all inclusiv), cable si alte matze, tv card, ventilatoare, alimentator, memorii si un monitor LCD de 22″ (asta ca sa ma laud, ca proasta-n targ). Ce mi-am zis io: bre, sunt fata isteata (chiar daca blonda), scolita, dotata cu mai mult de un neuron (credeam io) plus barbat intelept si cunoscator in ale surubarelilor. Mare scofala sa ansamblez treilulelecincisurcele, bagadiscu’ – scoatediscu’ – next- finish.
Ieri a venit ziua cea mare, hei-rup, pune-te pe surubareala. Prinde una, strange alta, ce desteapta este fata. Pana la un moment dat. Care moment a venit cand a trebuit sa leg cd-rom-ul la restul de mate. Baietii aia destepti care au vandut kitul s-au gandit probabil ca in camara, printre conserve de ton, malai expirat si “carnitele” lui Vasile, e musai sa am si un cablu cu priza “sata”. Pentru ca alimentatorul lor avea o asemenea priza, dar, dupa cum se intelege din propozitie, era una (si desavarsita). Dilema a devenit acuta: ori folosesc priza pentru hard-disk, ori pentru cd-rom! Alta scapare nu se exista!
Bineinteles ca, fiind sfarsit de saptamana, nesimtitii aia nu lucreaza, si fiind si shabat, nici dracu’ (citeste altii) nu lucreaza. Asa ca nici sa cumpar un cablu (platit deja) nu am putut. In urma dilemei, de-atata spornica gandire, probabil ca o parte dintre neuronii mei au cedat (nervos), pentru ca dintr-o data m-am simtit (mai) proasta… Si nu era decat inceputul.
Prietenul la nevoie se cunoaste, mai ales cand il santajezi cu te miri ce: asa am gasit un suflet nobil care ne-a donat un astfel de cablu. Azi. Devreme. Asa ca, optimista nevoie mare, m-am incumes la desavarsirea lucrului inceput ieri. Tot devreme. Aaaahh, si toate au mers ata, pune hardu’, fa partition, pune windows, retea, internet, programe, antivirus, si afara era soare, la teve ziua Romaniei, musacaua la cuptor si Vasile pe genunchii mei. Sfanta inocenta! Cand am zis Doamne-ajuta, am terminat, haideti la masa c-or fi mancat si ai de la puscarie, m-a lovit amintirea: n-am instalat sunetul!!! Acum unde merge suta, merge si mia, inca juma de ora (maximum!!!) si treaba e gata. Numai ca socoteala mea nu s-a potrivit cu cea a celor care mi-au vandut produsul, pentru ca, dupa nenumarate incercari (bagadiscu’ scoatediscu’), am ajuns la aceasta ora (21.30), cu rabdare si muuult tutun, la urmatoarea constatare: toti neuronii mei s-au dus dansii de suflet. Cretinii aia ingamfati de la magazin mi-au vandut un produs defect, iar eu le-am spus si multumesc la plecare.
